Postul Învierii Domnului, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai important și cel mai lung dintre posturile rânduite de Biserica Ortodoxă. Acest post de șapte săptămâni precede Sărbătoarea Paștelui și este considerat un timp de pocăință, rugăciune și asceză, având un profund caracter hristologic și eshatologic.
1. Fundamentele biblice ale postului
Postul are o temeinică fundamentare scripturistică, fiind practicat atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În Vechiul Testament, postul era un act de smerenie înaintea lui Dumnezeu (Isaia 58:6-7) și un mijloc de curățire spirituală (Iona 3:5-10). Moise a postit patruzeci de zile pe Muntele Sinai (Exod 34:28), iar Ilie a urmat aceeași perioadă de post înainte de întâlnirea sa cu Dumnezeu (3 Regi 19:8).
În Noul Testament, postul capătă o dimensiune mai profundă odată cu exemplul lui Hristos, care postește patruzeci de zile în pustie, biruind ispitirile diavolului (Matei 4:1-11). Prin acest act, Hristos sfințește postul și îi conferă o valoare hristologică, arătând că este un mijloc de întărire duhovnicească în lupta împotriva răului.
Apostolii și primii creștini au continuat practica postului (Faptele Apostolilor 13:2-3), considerându-l o modalitate de apropiere de Dumnezeu și de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.
2. Dimensiunea hristologică a Postului Mare
Postul Învierii Domnului este un drum spiritual care ne introduce în Taina lui Hristos: întruparea, pătimirea, moartea și învierea Sa. Biserica rânduiește acest post ca o participare la jertfa lui Hristos, în vederea unirii cu El.
Postul Mare reflectă iconomia mântuirii și ne pune înainte următoarele adevăruri teologice fundamentale:
- Taina ascultării și a smereniei – Hristos a venit în lume ca „să facă voia Tatălui” (Ioan 6:38). Prin post, credinciosul își exersează libertatea față de păcat și se supune voii divine, urmând modelul ascultării lui Hristos.
- Taina pocăinței și a renașterii duhovnicești – Perioada Postului Mare este un timp de metanoia (schimbare a minții), o chemare la întoarcere către Dumnezeu. Rugăciunea și postul sunt mijloace prin care creștinul își înnoiește sufletul și își redescoperă vocația divină.
- Taina Crucii și a Învierii – Postul este strâns legat de taina pascală. Prin renunțare și nevoință, credinciosul experimentează, la nivel personal, moartea omului vechi și anticipă învierea împreună cu Hristos.
3. Dimensiunea eclezială a postului
Postul nu este un act izolat, ci un eveniment comunitar. În tradiția ortodoxă, el este integrat în viața liturgică a Bisericii, care devine un laborator al transformării spirituale.
- Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – Această slujbă specifică Postului Mare subliniază caracterul de pocăință și de așteptare a Paștelui.
- Canonul Sfântului Andrei Criteanul – O rugăciune de profundă introspecție, prin care credinciosul își recunoaște păcatele și cere mila lui Dumnezeu.
- Duminicile Postului Mare – Fiecare duminică din Post are un mesaj teologic precis, accentuând diferite aspecte ale vieții spirituale: Triumful Ortodoxiei (Duminica I), Taina Crucii (Duminica III), Sfântul Ioan Scărarul și urcușul duhovnicesc (Duminica IV) etc.
4. Dimensiunea eshatologică a Postului Învierii Domnului
Postul Mare este o pregătire nu doar pentru Paștele anual, ci și pentru Paștele eshatologic – venirea definitivă a Împărăției lui Dumnezeu. În acest sens, el este o icoană a pelerinajului umanității către desăvârșire.
- Postul ca exod spiritual – Așa cum poporul lui Israel a călătorit prin pustie timp de patruzeci de ani înainte de a ajunge în Țara Făgăduinței, tot astfel creștinul călătorește prin Postul Mare spre Împărăția cerurilor.
- Postul ca pregătire pentru nunta Mielului – În Apocalipsă, Biserica este Mireasa lui Hristos, chemată să se pregătească pentru întâlnirea cu Mirele divin (Apocalipsa 19:7-9).
- Postul ca înnoire a chipului divin – Scopul ultim al postului nu este doar abținerea de la mâncare, ci restaurarea chipului lui Dumnezeu în om, pentru ca acesta să devină părtaș firii divine (2 Petru 1:4).
Concluzie
Postul Învierii Domnului nu este doar o perioadă de restricții alimentare, ci un timp de intensificare a vieții duhovnicești, o intrare în taina pătimirii și învierii lui Hristos. El are un caracter profund hristologic, eclezial și eshatologic, fiind un drum de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.
Prin post, creștinul învață să moară față de păcat și să trăiască în Hristos, anticipând încă din această viață lumina Împărăției lui Dumnezeu.